Termeni și Condiții

Prezentul document (“Termeni si Conditii”) reglementeaza utilizarea platformei roas.ro, plasarea comenzilor si relatia comerciala dintre Arabian Secret Fragrance SRL, persoana juridica romana, cu sediul social in Bucuresti, Sector 3, Strada Eufrosina Popescu Nr. 26A, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J40/4321/2021, CIF RO43886300 (“Vanzatorul”), si partenerii sai comerciali (“Cumparatorul” sau “Partenerul”).
Data ultimei modificari: 20 martie 2026
1. DEFINITII
1.1. Site – platforma online operata de Vanzator, accesibila la roas.ro, precum si subdomeniile, paginile, modulele, functionalitatile, conturile de utilizator si interfetele aferente acesteia.
1.2. Vanzator – Arabian Secret Fragrance SRL, inclusiv personalul, colaboratorii, reprezentantii si persoanele imputernicite de aceasta in legatura cu operarea platformei si executarea relatiilor comerciale.
1.3. Cumparator / Partener – orice persoana juridica, PFA, II, IF, profesionist sau alta entitate care achizitioneaza produse in scop profesional/comercial si care utilizeaza Site-ul, plaseaza comenzi prin Site sau prin canale agreate de Vanzator (telefon, e-mail, WhatsApp, agent comercial, formular online sau alte metode similare).
1.4. Cont – sectiunea din Site accesibila prin adresa de e-mail/nume utilizator si parola, prin care Cumparatorul poate transmite comenzi, vizualiza informatii comerciale, documente, istoric comenzi, facturi, stocuri sau alte date puse la dispozitie de Vanzator.
1.5. Comanda – solicitarea transmisa de Cumparator catre Vanzator pentru achizitia de produse si/sau servicii, prin orice canal acceptat de Vanzator.
1.6. Produse – bunurile comercializate de Vanzator, inclusiv cele listate pe Site, prezentate in ofertele comerciale, cataloage, liste de pret sau confirmate prin Comanda.
1.7. Contract – acordul comercial la distanta incheiat intre Vanzator si Cumparator, format din Comanda confirmata de Vanzator, prezentul document, politicile si conditiile speciale aplicabile, precum si orice alte documente comerciale comunicate de Vanzator si acceptate de Cumparator.
1.8. Confirmare ferma – acceptarea expresa a Comenzii de catre Vanzator, comunicata prin e-mail, mesaj scris, telefon, emitere factura, AWB, aviz, notificare de expediere sau orice alt mijloc de confirmare utilizat in mod uzual de Vanzator.
1.9. Politici comerciale – toate documentele publicate pe Site sau comunicate separat de Vanzator, inclusiv politica de retur B2B, politica de confidentialitate, politica de distributie selectiva, regulile de acces in Cont, conditiile de plata, listele de pret si alte conditii speciale aplicabile anumitor branduri sau categorii de produse.
1.10. Marketplace – orice platforma online, intermediar digital, agregator, comparatoare de pret cu functionalitate de vanzare, aplicatie sau piata electronica prin care produse pot fi listate, promovate, vandute sau distribuite catre clienti finali ori intermediari, inclusiv, dar fara a se limita la eMAG, Amazon, Trendyol, Kaufland Marketplace, Allegro sau alte platforme similare.
1.11. Zi lucratoare – orice zi in care bancile sunt deschise pentru operatiuni curente in Romania, cu exceptia sambetei, duminicii si sarbatorilor legale.
2. DOMENIU DE APLICARE. NATURA EXCLUSIV B2B
2.1. Site-ul si oferta comerciala a Vanzatorului sunt destinate exclusiv relatiilor comerciale B2B. Produsele sunt oferite numai catre profesionisti care achizitioneaza in scop profesional, comercial, de revanzare, distributie, integrare in oferta proprie sau utilizare in cadrul activitatii economice.
2.2. Prin accesarea Site-ului, crearea unui Cont, solicitarea unei oferte sau plasarea unei Comenzi, Cumparatorul declara si confirma ca actioneaza in nume propriu profesional si nu in calitate de consumator.
2.3. Cumparatorul garanteaza ca datele de identificare comunicate Vanzatorului sunt reale, complete, actuale si apartin entitatii in numele careia se contracteaza.
2.4. Vanzatorul isi rezerva dreptul de a solicita documente justificative privind statutul profesional al Cumparatorului, inclusiv certificat de inregistrare, cod fiscal, date RECOM, act de identitate reprezentant legal, dovada sediului sau alte documente rezonabil necesare pentru validarea relatiei comerciale.
2.5. Daca Vanzatorul apreciaza in mod rezonabil ca o comanda este plasata in afara scopului profesional/comercial declarat sau ca datele comunicate sunt incomplete, inexacte ori neconcludente, acesta poate refuza, suspenda sau anula Comanda fara nicio raspundere.
2.6. Reglementarile privind protectia consumatorilor, dreptul legal de retragere in 14 zile si mecanismele specifice B2C nu se aplica raporturilor contractuale reglementate de prezentul document.
2.7. Toate retururile, reclamatiile, regularizarile si orice alte remedii comerciale se realizeaza exclusiv conform regulilor B2B stabilite de Vanzator, astfel cum sunt publicate pe Site sau comunicate in mod expres Cumparatorului.
3. ACCEPTAREA TERMENILOR SI PRIORITATEA DOCUMENTELOR CONTRACTUALE
3.1. Prezentul document se considera acceptat de Cumparator prin oricare dintre urmatoarele modalitati: (i) bifarea casutei de acceptare de pe Site, (ii) plasarea unei Comenzi, (iii) utilizarea Contului, (iv) plata unei facturi, (v) acceptarea unei oferte comerciale, (vi) ridicarea sau receptionarea marfii ori (vii) continuarea colaborarii comerciale dupa comunicarea termenilor actualizati.
3.2. Prezentul document se completeaza, dupa caz, cu: oferta comerciala, confirmarea de comanda, factura, avizul, politica de retur B2B, politica de distributie selectiva, conditiile speciale aplicabile unui anumit brand, precum si orice alte documente comerciale emise de Vanzator.
3.3. In cazul unui conflict intre documente, ordinea de prioritate este urmatoarea, daca Vanzatorul nu prevede expres altfel in scris: (i) confirmarea ferma a comenzii / oferta individuala aprobata, (ii) conditiile speciale de brand sau distributie selectiva, (iii) prezentul document, (iv) celelalte politici comerciale publicate pe Site.
3.4. Faptul ca Vanzatorul nu invoca imediat o anumita clauza nu reprezinta renuntare la dreptul sau de a o invoca ulterior.
4. CONTUL DE CLIENT. ACCES. SECURITATE. UTILIZARE PERMISA
4.1. Pentru accesarea anumitor functionalitati ale Site-ului, Vanzatorul poate solicita crearea unui Cont de client.
4.2. Cumparatorul este responsabil pentru confidentialitatea datelor de autentificare si pentru orice actiune efectuata prin intermediul Contului sau, indiferent daca aceasta a fost realizata de reprezentantul legal, angajati, colaboratori, imputerniciti sau terte persoane care au avut acces la Cont.
4.3. Cumparatorul are obligatia de a utiliza Site-ul si Contul exclusiv in scopuri comerciale legitime, cu respectarea prezentului document, a legii si a bunelor practici comerciale.
4.4. Este interzisa utilizarea Site-ului pentru: testari abuzive, scraping, copiere masiva de continut, acces neautorizat, compromitere a securitatii, transmitere de date false, perturbarea functionarii platformei, creare de conturi multiple in scop abuziv sau orice alte activitati de natura sa afecteze Vanzatorul ori alti utilizatori.
4.5. Vanzatorul isi rezerva dreptul de a restrictiona, suspenda sau inchide temporar ori definitiv Contul Cumparatorului in cazul unor suspiciuni rezonabile de frauda, neplata, incalcare contractuala, utilizare abuziva, acces neautorizat, nerespectarea politicilor comerciale ori in orice situatie in care mentinerea accesului ar putea prejudicia Vanzatorul sau brandurile distribuite.
4.6. Suspendarea sau inchiderea Contului nu afecteaza obligatiile de plata deja nascute si nici alte drepturi ale Vanzatorului rezultate din comenzile anterioare sau din lege.
5. FORMAREA CONTRACTULUI
5.1. Afisarea produselor pe Site, transmiterea unei oferte comerciale, a unei liste de pret sau a unui catalog nu constituie, prin ele insele, o oferta ferma irevocabila din partea Vanzatorului, ci o invitatie adresata Cumparatorului de a formula o Comanda.
5.2. Inregistrarea unei Comenzi reprezinta intentia Cumparatorului de a achizitiona produsele selectate si nu echivaleaza automat cu acceptarea comenzii de catre Vanzator.
5.3. Contractul se considera incheiat exclusiv la momentul confirmarii ferme a Comenzii de catre Vanzator, prin unul sau mai multe dintre urmatoarele acte sau comunicari: e-mail de confirmare, SMS, mesaj scris, convorbire telefonica consemnata intern, emiterea facturii, emiterea avizului, generarea AWB-ului, notificarea de expediere sau predarea produselor.
5.4. Vanzatorul isi rezerva dreptul de a refuza o Comanda, in tot sau in parte, fara a fi obligat sa motiveze in detaliu decizia, inclusiv in situatii legate de neconcordante de pret, stoc insuficient, istoricul de neplata, limitari impuse de furnizori, restrictii comerciale, suspiciuni de frauda, riscuri logistice, nerespectarea politicilor de brand sau a distributiei selective.
5.5. Pentru motive obiective, Vanzatorul poate ajusta cantitatile, loturile, ambalajele, pozitiile sau disponibilitatea din Comanda. In masura in care este relevant pentru executarea Comenzii, Cumparatorul va fi informat, iar sumele aferente produselor nelivrate vor fi returnate, compensate ori stornate, dupa caz.
5.6. Daca anumite produse sunt disponibile numai partial, Vanzatorul poate efectua livrare partiala, cu informarea Cumparatorului, cu exceptia cazului in care Cumparatorul a conditionat in mod expres executarea comenzii de livrarea integrala si Vanzatorul a acceptat in scris aceasta conditie.
5.7. Orice modificare ulterioara a unei Comenzi deja confirmate se face numai cu acordul Vanzatorului si numai in masura in care fluxul operational permite aceasta modificare.
6. PRETURI. DISCOUNTURI. OFERTE COMERCIALE. FLUCTUATII DE COST
6.1. Preturile aplicabile sunt cele valabile la data confirmarii ferme a Comenzii de catre Vanzator, nu cele existente la momentul adaugarii produselor in cos sau la momentul initierii Comenzii.
6.2. Daca nu se mentioneaza expres altfel, preturile sunt exprimate in RON si includ TVA potrivit regimului fiscal aplicabil la data facturarii.
6.3. Vanzatorul isi rezerva dreptul de a modifica unilateral, in orice moment si fara notificare prealabila, preturile, discounturile, conditiile promotionale, pragurile valorice, costurile logistice, listele comerciale si structura ofertelor, in functie de curs valutar, costuri de achizitie, costuri operationale, conditii de piata, sezonalitate, politici ale furnizorilor, stocuri sau alte considerente comerciale legitime.
6.4. Modificarile de pret si de conditii comerciale se aplica exclusiv comenzilor viitoare, cu exceptia situatiilor in care Comanda nu a fost inca confirmata ferm ori in care eroarea de pret este evidenta si rezonabil recognoscibila pentru Cumparator.
6.5. Fluctuatiile ulterioare de pret, promotiile aparute dupa livrare, lichidarile de stoc, ofertele temporare, campaniile comerciale, modificarea cursului valutar sau schimbarea discounturilor nu constituie motiv de retur, rambursare, compensare sau regularizare financiara pentru comenzile deja confirmate, facturate si livrate.
6.6. Discounturile comerciale, rabaturile, bonificatiile, pragurile de fidelitate sau alte avantaje comerciale sunt acordate discretionar de Vanzator, in functie de volumul colaborarii, istoricul de plata, respectarea politicilor de brand, disciplina comerciala si alte criterii interne ale Vanzatorului.
6.7. Vanzatorul poate retrage, modifica sau suspenda orice discount ori facilitate comerciala in cazul unor intarzieri la plata, incalcari contractuale, revanzari neautorizate, listari pe marketplace ori alte abateri de la politicile comerciale.
6.8. Cumparatorul se obliga sa evite practici comerciale, de pret sau de promovare care pot afecta in mod semnificativ imaginea, pozitionarea sau reputatia brandurilor comercializate de Vanzator.
7. DISPONIBILITATE STOC. REZERVARE. INLOCUIRE
7.1. Disponibilitatea produselor este dinamica si se poate modifica in timp real in functie de vanzari, importuri, receptii, retururi, blocaje logistice, limitari impuse de furnizori sau alte circumstante operationale.
7.2. Adaugarea produselor in cos, salvarea unei Comenzi nefinalizate, generarea automata a unui numar de Comanda ori primirea unui mesaj automat de inregistrare nu garanteaza rezervarea stocului.
7.3. Rezervarea stocului opereaza numai dupa confirmarea ferma a Vanzatorului si, dupa caz, dupa incasarea integrala ori partiala a sumelor solicitate in avans.
7.4. In cazul indisponibilitatii totale sau partiale a unor produse dupa transmiterea Comenzii, Vanzatorul poate opta pentru: (i) livrare partiala, (ii) amanarea livrarii, (iii) anularea pozitiei indisponibile, (iv) propunerea unui produs echivalent sau similar, numai cu acordul Cumparatorului.
7.5. Diferentele nesemnificative de lot, ambalaj, eticheta, elemente grafice, coduri interne ori ambalaje promotionale furnizate de producator nu constituie neconformitati, daca produsul este autentic, comercializabil si corespunde functiei si categoriei comandate.
7.6. Indisponibilitatea stocului, intarzierea receptiei de la furnizor sau imposibilitatea temporara de aprovizionare nu poate genera penalitati, despagubiri sau alte pretentii financiare din partea Cumparatorului.
8. FACTURARE. MODALITATI DE PLATA. SCADENTA. INTARZIERE
8.1. Vanzatorul emite factura in format electronic si o transmite prin e-mail, prin Cont ori prin alte mijloace electronice utilizate in relatia comerciala.
8.2. Factura electronica produce aceleasi efecte ca factura transmisa pe suport fizic, in limitele permise de lege.
8.3. Metoda de plata, termenul de plata, eventualul avans, plafonul de credit comercial si conditiile speciale de incasare sunt cele agreate de parti prin Comanda, oferta, confirmare, factura sau alte documente comerciale ale Vanzatorului.
8.4. Daca nu s-a stabilit in scris altfel, toate facturile sunt exigibile la termenul inscris in factura.
8.5. Orice costuri bancare, comisioane de transfer, costuri de conversie valutara, comisioane de incasare sau alte costuri aferente platii sunt in sarcina Cumparatorului, daca partile nu convin altfel in scris.
8.6. Plata se considera efectuata la data creditarii efective a contului bancar al Vanzatorului, nu la data initierii ordinului de plata de catre Cumparator.
8.7. In caz de intarziere la plata, Vanzatorul are dreptul, fara punere in intarziere suplimentara, sa perceapa dobanzi penalizatoare conform legislatiei aplicabile raporturilor comerciale B2B, precum si orice costuri rezonabile de recuperare a creantei.
8.8. In plus fata de orice alte drepturi prevazute de lege sau de prezentul document, in caz de intarziere la plata, Vanzatorul poate: (i) suspenda executarea comenzilor in curs, (ii) suspenda livrarile viitoare, (iii) retrage discounturi, termene sau facilitati comerciale, (iv) trece Cumparatorul la plata in avans, (v) compensa orice sume datorate cu eventuale credite sau reduceri acordate, (vi) declara exigibile anticipat alte facturi scadente ulterior, in masura permisa de lege si de documentele comerciale aplicabile.
8.9. Orice contestatie privind o factura trebuie comunicata in scris intr-un termen rezonabil de la primire. Neformularea unei contestatii motivate nu suspenda obligatia de plata pentru partea necontestata a facturii.
8.10. Vanzatorul are dreptul sa impute platile incasate in ordinea pe care o considera adecvata, inclusiv asupra dobanzilor, penalitatilor, costurilor de recuperare si apoi asupra debitului principal.
9. LIVRARE. RIDICARE DIN DEPOZIT. TERMENE. TRANSFERUL RISCULUI
9.1. Livrarea produselor se efectueaza conform optiunii agreate de parti: prin curier/transportator, livrare organizata de Vanzator, ridicare din depozit, predare catre delegat ori orice alta modalitate convenita.
9.2. Termenele de livrare comunicate de Vanzator sunt estimative, daca nu s-a convenit in scris expres contrariul. Orice intarziere rezonabila cauzata de furnizori, transportatori, conditii meteo, blocaje logistice, controale vamale, sarbatori legale, evenimente de forta majora sau alte imprejurari independente de vointa Vanzatorului nu atrage raspunderea acestuia.
9.3. Pentru livrarile efectuate prin transportator, riscul asupra marfii se transfera la momentul predarii coletelor catre transportator.
9.4. Pentru ridicare din depozit, riscul se transfera la momentul predarii fizice a marfii catre Cumparator, delegatul sau transportatorul desemnat de acesta.
9.5. Cumparatorul are obligatia de a verifica la receptie integritatea ambalajului, numarul coletelor, starea aparenta a produselor si concordanta documentelor insotitoare. Orice deteriorare, lipsa ori neconcordanta aparenta trebuie consemnata imediat in documentele transportatorului, proces-verbal de receptie sau alt inscris justificativ.
9.6. Semnarea documentelor de predare-primire, receptia fara obiectiuni ori acceptarea coletului fara mentiuni reprezinta confirmarea receptionarii aparente conforme, sub rezerva eventualelor vicii ascunse reclamate in termen rezonabil.
9.7. Ulterior predarii catre transportator sau ridicarii din depozit, Vanzatorul nu raspunde pentru pierderi, deteriorari, lipsuri sau alterari aparute ca urmare a manipularii, depozitarii, transportului suplimentar, reambalarii sau pastrarii necorespunzatoare de catre Cumparator ori de catre tertii desemnati de acesta.
9.8. Daca livrarea nu poate fi efectuata din motive imputabile Cumparatorului, inclusiv lipsa persoanei de contact, refuz nejustificat de primire, date eronate, neprezentare la ridicare sau imposibilitatea de acces, Vanzatorul poate considera livrarea ca fiind neefectuata din culpa Cumparatorului si poate refactura costurile suplimentare de transport, depozitare, retur sau reexpediere.
10. RECEPTIE. RECLAMATII. NECONFORMITATI
10.1. Cumparatorul are obligatia de a verifica produsele imediat dupa receptie, atat cantitativ, cat si calitativ, in limite rezonabile, raportat la natura produselor si la ambalarea acestora.
10.2. Reclamatiile privind lipsurile cantitative, erorile de livrare, produse diferite fata de cele facturate sau deteriorarile aparente trebuie formulate fara intarziere si insotite de dovezi relevante, inclusiv fotografii, documente de transport, numar factura, coduri produse si descrierea exacta a problemei.
10.3. Reclamatiile privind vicii ascunse sau neconformitati care nu puteau fi identificate in mod rezonabil la receptie trebuie comunicate imediat dupa constatare, in orice caz intr-un termen rezonabil, impreuna cu toate informatiile utile solutionarii.
10.4. Vanzatorul are dreptul sa solicite returnarea produselor reclamate pentru verificare, mostre, imagini suplimentare, lot, serie, ambalaj, eticheta, proces-verbal sau orice alte dovezi rezonabil necesare.
10.5. Nu constituie neconformitate si nu pot fundamenta pretentii de retur ori despagubire: diferente minore de ambalaj, schimbari de design facute de producator, variatii rezonabile de nuanta, modificari ale codurilor interne, ambalaje promotionale ori alte diferente nesubstantiale care nu afecteaza natura, autenticitatea sau utilizarea comerciala a produsului.
10.6. Pana la solutionarea reclamatiei, Cumparatorul are obligatia de a pastra produsele in starea in care au fost receptionate, fara revanzare, fara reambalare si fara alterarea starii lor, in masura in care aceasta obligatie este rezonabil posibila.
10.7. Daca reclamatiile se dovedesc intemeiate, Vanzatorul poate opta, la alegerea sa, pentru: (i) inlocuirea produsului, (ii) remedierea, daca este posibila, (iii) emiterea unei note de credit, (iv) reducerea proportionala a pretului, (v) rambursarea valorii produsului reclamat. Remediul ales de Vanzator exclude orice alte pretentii in afara celor prevazute expres de lege.
11. RETURURI SI RAMBURSARI B2B
11.1. Conditiile de retur si rambursare se aplica exclusiv conform documentului “Politica de Rambursare si Returnare – B2B” publicat pe roas.ro, care face parte integranta din prezentul document.
11.2. In lipsa unei acceptari exprese, prealabile si in scris din partea Vanzatorului, Cumparatorul nu are dreptul de a returna unilateral produsele livrate conform unei Comenzi confirmate.
11.3. Nu se accepta, de regula, returul produselor desigilate, folosite, deteriorate, reetichetate, reambalate, fara ambalajul original, fara elemente de identificare, cu lipsa accesoriilor, cu urme de utilizare ori a produselor care, prin natura lor, nu mai pot fi comercializate in conditii normale.
11.4. Produsele autorizate la retur trebuie expediate numai conform instructiunilor Vanzatorului si numai dupa emiterea unei aprobari de retur. Riscul aferent transportului de retur apartine Cumparatorului, daca Vanzatorul nu stabileste altfel.
11.5. Acceptarea unui retur cu titlu de exceptie nu creeaza precedent si nu obliga Vanzatorul sa accepte in viitor alte retururi similare.
12. REZERVA DREPTULUI DE PROPRIETATE
12.1. Produsele livrate raman in proprietatea deplina a Arabian Secret Fragrance SRL pana la achitarea integrala a tuturor sumelor datorate de Cumparator, inclusiv pretul produselor, TVA, taxe, costuri de transport, costuri de depozitare, penalitati, dobanzi si orice alte obligatii financiare rezultate din relatia comerciala.
12.2. Pana la transferul dreptului de proprietate, Cumparatorul are obligatia de a depozita produsele in conditii corespunzatoare, de a le pastra in stare buna, de a le putea identifica distinct si, la solicitare, de a indica locul unde acestea se afla.
12.3. Cumparatorul nu poate constitui garantii, sarcini, gajuri sau alte drepturi in favoarea tertilor asupra produselor pentru care dreptul de proprietate nu a fost inca transferat.
12.4. In cazul intarzierii la plata ori al unui risc serios de neexecutare, Vanzatorul are dreptul sa solicite returnarea produselor neluate in proprietate, pe cheltuiala Cumparatorului, fara ca aceasta sa afecteze dreptul Vanzatorului de a solicita plata integrala si/sau despagubiri conform legii.
12.5. Daca produsele au fost revandute inainte de transferul proprietatii, in limitele in care o asemenea situatie este tolerata de Vanzator in raporturile comerciale concrete, Cumparatorul va folosi sumele incasate cu prioritate pentru stingerea obligatiilor fata de Vanzator.
13. DREPTUL DE SUSPENDARE, REFUZ SAU INCETARE A RELATIEI COMERCIALE
13.1. Vanzatorul isi rezerva dreptul de a suspenda temporar executarea unei Comenzi, de a refuza confirmarea unor comenzi viitoare, de a suspenda accesul la Cont sau de a inceta relatia comerciala, fara preaviz, in cazul in care Cumparatorul: (i) intarzie la plata, (ii) furnizeaza date false sau incomplete, (iii) incalca distributia selectiva ori politicile de brand, (iv) listeaza produse pe marketplace fara acord, (v) foloseste abuziv Site-ul, (vi) incalca prezentul document sau orice alte politici aplicabile.
13.2. Exercitarea acestor drepturi de catre Vanzator nu atrage obligatia de a acorda despagubiri Cumparatorului si nu afecteaza dreptul Vanzatorului de a recupera sumele restante ori prejudiciile suferite.
13.3. Vanzatorul poate reevalua in orice moment plafonul de credit comercial, conditiile de plata, nivelul discounturilor si eligibilitatea Cumparatorului pentru anumite branduri, categorii de produse sau campanii.
14. DISTRIBUTIE SELECTIVA. RESTRICTII DE VANZARE ONLINE / MARKETPLACE
14.1. Principiu general
14.1.1. Anumite branduri comercializate de Vanzator sunt supuse unor politici de distributie selectiva, distributie controlata sau conditii speciale de revanzare, menite sa protejeze imaginea brandului, reteaua de distributie, pozitionarea comerciala, autenticitatea produselor si conformitatea cu acordurile comerciale aplicabile.
14.1.2. Cumparatorul se obliga sa respecte integral conditiile speciale aplicabile fiecarui brand, astfel cum sunt publicate pe Site sau comunicate de Vanzator.
14.2. Brandul NOJOUM
14.2.1. Comercializarea produselor marca NOJOUM este supusa politicii de distributie selectiva publicate pe roas.ro la urmatoarea adresa:
14.2.2. Politica de distributie selectiva Nojoum face parte integranta din prezentul document si este obligatorie pentru orice Cumparator care achizitioneaza produse Nojoum, chiar daca aceste produse sunt achizitionate impreuna cu alte branduri.
14.2.3. Este interzisa listarea, vanzarea, promovarea, distributia sau punerea la dispozitie a produselor NOJOUM pe marketplace-uri, platforme terte sau alte canale online neautorizate, fara acordul scris, expres si prealabil al Vanzatorului, in conditiile politicii de distributie selectiva aplicabile.
14.2.4. Este interzisa, fara acord prealabil scris, si comercializarea produselor NOJOUM in sistem dropshipping, prin intermediari netransparenti, conturi de marketplace ale unor terti sau prin orice mecanism menit sa ocoleasca restrictiile aplicabile.
14.2.5. Cumparatorul raspunde pentru transmiterea conditiilor aplicabile oricaror subdistribuitori, revanzatori ori parteneri carora le revinde produse NOJOUM, in masura permisa de politica speciala aplicabila acestui brand.
14.2.6. Incalcarea restrictiilor poate conduce, dupa caz, la suspendarea livrarilor, retragerea discounturilor, anularea conditiilor comerciale preferentiale, refuzul comenzilor viitoare, solicitarea delistarii produselor si/sau incetarea relatiei comerciale, fara a afecta dreptul Vanzatorului de a solicita despagubiri.
14.3. Brandul LOUIS VAREL
14.3.1. Produsele marca LOUIS VAREL sunt supuse unui regim de distributie controlata. Este interzisa listarea si/sau comercializarea acestora pe marketplace-uri sau platforme online terte fara acordul expres, prealabil si in scris al Vanzatorului.
14.3.2. O politica detaliata privind distributia selectiva si/sau conditiile de listare pentru LOUIS VAREL poate fi publicata ulterior pe roas.ro si va deveni parte integranta din prezentul document de la data publicarii sau de la data comunicarii sale catre Cumparator.
14.4. Alte branduri
14.4.1. Vanzatorul poate introduce oricand conditii speciale de distributie, de prezentare online, de protectie a imaginii brandului sau de restrictionare a canalelor de vanzare pentru alte branduri din portofoliu, prin publicarea acestor conditii pe Site sau comunicarea lor expresa catre Cumparator.
14.4.2. Continuarea colaborarii comerciale dupa publicarea sau comunicarea conditiilor speciale reprezinta acceptarea acestora.
15. OBLIGATII PRIVIND PREZENTAREA PRODUSELOR SI IMAGINEA BRANDULUI
15.1. Cumparatorul se obliga sa comercializeze produsele intr-un mod compatibil cu imaginea, reputatia si pozitionarea brandurilor distribuite de Vanzator.
15.2. Este interzisa utilizarea de descrieri inselatoare, imagini neconforme, ambalaje modificate, rebranduire, reetichetare, prezentari denigratoare, asocieri comerciale daunatoare ori orice alte practici care pot afecta perceptia asupra produselor sau a brandurilor.
15.3. In masura in care Vanzatorul pune la dispozitie imagini, descrieri, logo-uri sau materiale promotionale, utilizarea acestora de catre Cumparator se face numai in scopul revanzarii autorizate si cu respectarea instructiunilor de brand comunicate.
15.4. La solicitarea Vanzatorului, Cumparatorul are obligatia de a corecta, modifica sau elimina prezentarile comerciale neconforme intr-un termen rezonabil indicat de Vanzator.
16. GAZDUIRE DATE. SECURITATEA PLATFORMEI. FUNCTIONARE TEHNICA
16.1. Platforma roas.ro este gazduita pe infrastructuri IT furnizate de terti specializati, selectati de Vanzator in baza unor criterii de functionalitate, securitate si conformitate.
16.2. Vanzatorul depune diligente rezonabile pentru securizarea platformei si a datelor, inclusiv prin masuri tehnice si organizatorice adecvate impotriva accesului neautorizat, pierderii, distrugerii sau modificarii datelor.
16.3. Cu toate acestea, Vanzatorul nu garanteaza functionarea neintrerupta, lipsita de erori sau absolut securizata a Site-ului, internetului, serviciilor de e-mail, retelelor de telecomunicatii ori a sistemelor apartinand tertilor.
16.4. Cumparatorul este responsabil pentru securitatea propriilor echipamente, a retelei utilizate, a adreselor de e-mail, a credetialelor de autentificare si pentru orice masuri necesare prevenirii accesului neautorizat la Cont.
16.5. Vanzatorul poate suspenda temporar accesul la Site sau la anumite functionalitati pentru mentenanta, actualizari, remedierea unor probleme tehnice, imbunatatiri de securitate sau alte motive operationale, fara obligatia de a acorda despagubiri.
17. PROPRIETATE INTELECTUALA
17.1. Continutul Site-ului, inclusiv textele, descrierile, imaginile, elementele grafice, logo-urile, denumirile comerciale, structura bazei de date, interfata, codul, designul si orice alte materiale publicate pe Site sunt protejate de legislatia aplicabila si apartin Vanzatorului si/sau licentiatorilor sai.
17.2. Este interzisa copierea, reproducerea, distribuirea, publicarea, transmiterea, adaptarea, extragerea sistematica de date, utilizarea comerciala sau exploatarea in orice mod a continutului Site-ului fara acordul prealabil scris al Vanzatorului, cu exceptia cazurilor permise in mod expres de lege.
17.3. Orice utilizare neautorizata poate atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz.
18. CONFIDENTIALITATE
18.1. Listele de pret, discounturile, conditiile comerciale, plafoanele de credit, volumele achizitionate, istoricul de plata, ofertele personalizate, politicile speciale de brand, strategiile comerciale si orice alte informatii nepublice comunicate de Vanzator sunt considerate confidentiale, chiar daca nu sunt marcate expres ca atare.
18.2. Cumparatorul se obliga sa nu divulge acestor informatii tertilor si sa le utilizeze exclusiv in scopul derularii relatiei comerciale cu Vanzatorul.
18.3. Obligatia de confidentialitate nu se aplica informatiilor care: (i) au devenit publice fara culpa Cumparatorului, (ii) trebuiau divulgate in baza unei obligatii legale, unei hotarari judecatoresti sau unei solicitari a unei autoritati competente, cu conditia ca, in masura permisa de lege, Vanzatorul sa fie informat in prealabil.
18.4. Obligatia de confidentialitate ramane aplicabila si dupa incetarea relatiei comerciale, pentru o perioada rezonabila, in masura in care informatiile respective continua sa aiba caracter confidential.
19. PRELUCRAREA DATELOR
19.1. Prelucrarea datelor se face conform Politicii de Confidentialitate publicate pe roas.ro si legislatiei aplicabile, inclusiv Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR), in masura in care acesta este incident.
19.2. In contextul relatiei B2B, Vanzatorul poate prelucra date de contact, date de facturare, date privind reprezentantii, persoanele de contact, livrarile, platile, istoricul comercial si alte date necesare executarii contractului si intereselor legitime ale Vanzatorului.
19.3. Cumparatorul are obligatia de a informa persoanele ale caror date le furnizeaza Vanzatorului cu privire la aceasta prelucrare, in masura in care o asemenea obligatie ii revine conform legii.
20. LIMITAREA RASPUNDERII
20.1. In masura maxima permisa de lege, raspunderea Vanzatorului fata de Cumparator, indiferent de temeiul juridic invocat, este limitata strict la valoarea neta a produselor dovedite ca neconforme ori, dupa caz, la valoarea neta a Comenzii din care acestea fac parte.
20.2. Vanzatorul nu raspunde pentru pierderi indirecte, profit nerealizat, pierderea clientelei, prejudicii de imagine ale Cumparatorului, pierderea unei oportunitati comerciale, penalitati datorate de Cumparator tertilor sau alte prejudicii economice indirecte.
20.3. Vanzatorul nu raspunde pentru depozitarea, manipularea, reambalarea, etichetarea, transportul ulterior, promovarea, recomercializarea sau utilizarea necorespunzatoare a produselor dupa livrare/predare.
20.4. Vanzatorul nu garanteaza vandabilitatea ulterioara a produselor in orice canal ales de Cumparator si nu raspunde pentru politicile comerciale, regulile tehnice sau deciziile marketplace-urilor, platformelor digitale, transportatorilor sau altor terti.
20.5. Nicio prevedere din prezentul document nu exclude raspunderea care nu poate fi exclusa sau limitata potrivit legii aplicabile.
21. FORTA MAJORA SI CAZUL FORTUIT
21.1. Niciuna dintre parti nu raspunde pentru neexecutarea totala sau partiala ori pentru executarea cu intarziere a obligatiilor sale, daca aceasta situatie este cauzata de un eveniment de forta majora sau de un caz fortuit, astfel cum sunt recunoscute de lege.
21.2. Sunt avute in vedere, cu titlu exemplificativ, fara a se limita la acestea: incendii, explozii, inundatii, cutremure, pandemii, razboaie, conflicte armate, atacuri cibernetice, restrictii legale, embargouri, intreruperi majore ale lantului logistic, blocaje de transport, greve, indisponibilitatea materiei prime ori alte evenimente externe, imprevizibile si inevitabile.
21.3. Partea afectata va notifica cealalta parte intr-un termen rezonabil cu privire la aparitia evenimentului si, daca este posibil, la durata estimata a efectelor acestuia.
21.4. Pe durata evenimentului, executarea obligatiilor afectate se suspenda in limitele rezonabile impuse de situatie.
22. CESIUNE. SUBCONTRACTARE. COMPENSARE
22.1. Vanzatorul poate subcontracta sau delega catre terti anumite servicii legate de executarea Comenzilor, inclusiv depozitare, transport, facturare, colectare plati, suport IT sau administrare platforma, fara a fi necesar acordul prealabil al Cumparatorului.
22.2. Cumparatorul nu poate cesiona, transfera sau delega drepturile si obligatiile sale rezultate din relatia comerciala fara acordul prealabil scris al Vanzatorului.
22.3. Vanzatorul poate compensa orice sume datorate Cumparatorului cu orice sume exigibile pe care Cumparatorul le datoreaza Vanzatorului, in conditiile legii.
23. MODIFICAREA TERMENILOR SI CONDITIILOR
23.1. Vanzatorul isi rezerva dreptul de a modifica, completa sau actualiza in orice moment prezentul document, pentru motive legate de modificari legislative, schimbari operationale, evolutia modelului de business, actualizarea politicilor comerciale sau protejarea intereselor legitime ale Vanzatorului si ale brandurilor distribuite.
23.2. Versiunea actualizata va fi publicata pe Site, iar data ultimei modificari va fi actualizata corespunzator.
23.3. Modificarile se aplica comenzilor viitoare, precum si utilizarii viitoare a Site-ului si a Contului. Pentru comenzile deja confirmate raman aplicabile conditiile in vigoare la data incheierii Contractului, cu exceptia cazurilor in care partile convin altfel sau in care legea impune aplicarea imediata a noilor reguli.
23.4. Continuarea utilizarii Site-ului, mentinerea Contului sau plasarea unei noi Comenzi dupa publicarea modificarilor reprezinta acceptarea noii versiuni.
24. NOTIFICARI
24.1. Orice notificare sau comunicare relevanta in executarea relatiilor comerciale poate fi transmisa de Vanzator prin e-mail, Cont, SMS, telefon, WhatsApp, posta, curier, platforma electronica ori orice alt canal de comunicare utilizat in mod rezonabil in relatia dintre parti.
24.2. Cumparatorul este obligat sa mentina actuale datele de contact, adresa de facturare, adresa de livrare si persoanele de contact. Vanzatorul nu raspunde pentru neprimirea unei comunicari din cauza datelor incorecte sau neactualizate furnizate de Cumparator.
24.3. Comunicarile transmise la datele de contact furnizate de Cumparator se prezuma valabil comunicate.
25. CLAUZE FINALE. LEGEA APLICABILA. LITIGII
25.1. Prezentul document este guvernat de legea romana.
25.2. Orice litigiu se va solutiona cu prioritate pe cale amiabila, prin negocieri directe intre parti, intr-un termen rezonabil de la notificarea litigiului.
25.3. In lipsa unei solutionari amiabile, competenta de solutionare a litigiilor revine instantelor judecatoresti competente din Municipiul Bucuresti, daca legea nu prevede in mod imperativ altfel.
25.4. Daca una sau mai multe clauze din prezentul document sunt declarate nule, inaplicabile sau nevalabile, celelalte clauze raman in vigoare, iar partile vor interpreta si aplica documentul in sensul care se apropie cel mai mult de scopul economic si juridic al clauzei afectate.
25.5. Prezentul document, impreuna cu politicile si conditiile speciale la care face trimitere, reprezinta vointa contractuala a partilor si inlocuieste orice intelegeri anterioare contrare referitoare la obiectul sau.
Livrare Rapidă

prin SameDay la prețuri imbatabile

Multiple Metode de Plată

transfer bancar, credit card, plata la termen

Prețuri Preferențiale

în funcție de istoric client

Asistență

Luni-Sâmbătă 09 - 20